Printesa Lia, cea care l-a nascut la inceputul anului pe Carol Ferdinand, a trait multi ani in America, acolo unde a cunoscut mai multi oameni celebri, de la presedintele american Jimmy Carter pana la Dalai Lama, liderul spiritual tibetan.
Sotia printului Paul a absolvit Universitatea Oxford, reusind sa aiba propriul show la o televiziune locala din SUA. Intr-una dintre emisiuni, ea l-a avut invitat pe celebrul Dalai Lama. „A fost o experienta uimitoare. Am avut emotii cand l-am vazut in carne si oase, dar acestea au trecut repede. Dalai Lama este un om care-ti inspira o energie pozitiva. Dupa emisiune am stat mult de vorba, iar la final m-a binecuvantat”, ne-a declarat printesa Lia. De altfel, ea este convinsa ca viata ei a luat o intorsatura favorabila dupa aceasta intalnire.
A lucrat la Casa Alba
In afara de liderul spiritual al tibetanilor, proaspata mamica l-a cunoscut si pe presedintele american Jimmy Carter in cei patru ani in care a lucrat la Casa Alba. Printesa mai spune ca este foarte buna prietena cu Nancy Pelosi, presedinta Camerei Reprezentantilor din Congresul american.